sâmbătă, 22 octombrie 2022

 

                                               “ File de toamnă ”

                               Școala Gimnazială nr. 1 Poarta Albă

        Ieri, 21 octombrie 2022, ȋncepând cu ora 10, a avut loc , ȋn curtea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Poarta Albă, târgul de toamnă “Bunătăţi din cămara bunicii” şi concursul de decorare a claselor, cu  tematica toamnei, activităţi ȋncadrate ȋn proiectul local al şcolii noastre, “File de toamnă”  .

       Principalii parteneri care s-au implicat ȋn realizarea acestui proiect, alături de cadrele didactice,  au fost părinţii comunităţii şcolare, din partea Inspectoratului Judeţean Constanţa ne-am bucurat de prezenţa doamnei inspector, profesor pentru ȋnvăţământul primar, Farcaş Laura, iar din partea autorităţilor locale de cea a domnului viceprimar Laurian Delicoti.

  Printre obiectivele pe care ne-am dorit sa le atingem se pot menţiona stimularea iniţiativei şi a aptitudinilor antreprenoriale, imaginaţiei, creativităţii copiilor, dezvoltarea bunului simţ artistic, a bunului gust şi a abilităţilor de interrelaţionare umană.

   Preşcolarii de la Grădiniţa Nr.1 cu Program Prelungit Nr.1 Poarta Albă, Grădiniţa Nr.1 cu Program Normal ,Nazarcea şi elevii Școlii Gimnaziale Nr.1 Poarta Albă au fost premiaţi pentru minunatele colţuri tematice create ȋn clase pentru a sărbători bogăţia toamnei, alături de cadrele didactice coordonatoare şi părinţi. Astfel premiul I pentru nivelul preşcolar a fost obţinut de Grupa Mare “Buburuzele” , educatoare Seceleanu Maria, Ichim Bianca, Grupa Mijlocie “Fluturaşii”, educator Arnăutu Marilena – Grădiniţa PP. Nr1 Poarta Albă,  Grupa Mixtă “Albinuţele” educator Celeapcă Larisa- Grădiniţa cu Program Normal Nazarcea; premiul II- Grupa Mică “ Steluţele” , educatori Pȋrvu Adriana şi Gorcef Anca, Grupa Mare “Pisicuţele”, educatori Ioan Petruţa , Mustafa Bianca, Grupa Mijlocie, educatori Prişcoveanu Raluca, Cotrumbă Rodica- Grădiniţa PP. Nr1 Poarta Albă . Pentru clasele I-IV premiile au fost acordate astfel: premiul I, claselor I A coordonată de profesor pentru ȋnvăţământul primar  Silveşan Raluca , a II-a B, coordonată de profesor pentru ȋnvăţământul primar Boldea Daniela, clasa a II-a A coordonată de doamna ȋnvăţătoare Manolache Iuliana , premiul II, clasele pregătitoare C, a III-a A, IB , coordonate de profesorii pentru  ȋnvăţământul primar Ciucă Cosmin, Munteanu Natalia, Ioana Daniela. Premiul III a fost obţinut de clasele pregătitoare A si a IV-a A, conduse de profesorii pentru  ȋnvăţământul primar Mija Adina şi Olariu Valentina. La nivel gimnazial clasa a VII-a A, coordonată de profesor diriginte Zanfir Claudia Mariana a fost pe primul loc, urmată de clasa a V-a B, coordonator  profesor diriginte Manea Mihaela.     

    Târgul cu delicii a completat programul de activităţi de azi, elevi, părinţi şi cadre didactice s-au bucurat de prăjituri, compoturi şi dulceţuri şi au făcut şi muncă de voluntariat,  punând deoparte produse neperisabile pe care le vor dona familiilor nevoiaşe din comunitatea şcolară. Elevii clasei a II-a A au dansat,intr-o hora frumoasă, ȋmbrăcaţi ȋn costume populare, iar elevul Andrei David  Cristian(clasa a II-a A),premiat la concursuri de muzică,a susţinut atmosfera de petrecere cu cântece vesele .     

     Proiectul a fost iniţiat de doamna profesor Cabuz Oana Roxana şi azi a fost coordonat de CPPE profesor pentru  ȋnvăţământul primar Boldea Daniela, profesor Carapcea Georgiana , profesor pentru  ȋnvăţământul primar Silveşan Raluca,  cu ajutorul profesorilor Nedelcu Claudia, Bucur Andreea,Carmen Leu, Argeşanu Claudiu. Doamna director, profesor Mangri Florentina a făcut parte din juriul  concursului de azi şi a ȋndrumat cadrele didactice coordonatoare pe parcursul desfăşurării evenimentului.  

    Ne bucurăm de acest proiect ale cărui activităţi au devenit o tradiţie mult aşteptată a şcolii noastre şi ne dorim implicarea, ȋn fiecare an, a unui număr cât mai mare de membri ai comunităţii ȋn viaţa şcolii”, a declarat doamna director, profesor Mangri Florentina.  

 

Director, prof. Mangri Florentina

Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana













































Niciun comentariu: