miercuri, 24 iulie 2013

Imagini de la activitatile noastre din semestrul II





















Zilele Şcolii Gimnaziale nr.1 poarta Albă

           În săptămâna 27-31 mai elevii Şcolii Gimnaziale nr.1 Poarta Albă au sărbătorit ,cu multă bucurie, zilele aniversare ale unităţii şcolare în care studiază. Manifestările au debutat cu concursul „Elevii au talent”, la care au participat elevii claselor V-VIII. Acrobaţii care au format trupa „Extreme boys” au impresionat cel mai puternic juriul format din cadre didactice şi preşedintele consiliului elevilor, dar nu au fost mai prejos nici trupa de dans „Românaşul Junior” sau grupurile vocale împreună cu care a cântat întreaga audienţă. Entuziasmul spectatorilor a fost atât de mare încât membrii juriului şi-au dorit să-i premieze şi pe cei din primele rânduri care ne-au făcut demonstraţii foarte interesante de street dance. Doamna Director al Şcolii Gimnaziale nr1 Poarta Albă a participat la eveniment în calitate de invitat special. Coordonatorii activităţii au fost profesor Carapcea Georgiana,profesor Brădeanu Adrian, profesor Geafar  Neviser, profesor Duca Amelia.

          Elevii claselor I-IV au participat la un concurs de matematică, iar săptămâna dedicată şcolii noastre s-a încheiat cu concursul judeţean pe care îl găzduim în fecare an în această perioadă „Natura mai aproape de noi”. Concursul are la bază următoarele: secţiuni parada costumelor realizate din materiale ecologice, desene pe teme ecologice, fotografii din natură, colaje,prezentări Powerpoint tematice . Au participat copilaşi începând cu nivelul preşcolar până la cei de clasa a VIII-a din mai multe colţuri ale judeţului .

           Coordonatorii proiectului sunt Director prof.Mangri Florentina,CPPE prof. Mihalcea Niculina, prof.înv.primar Mares Natalia, Odica Adina, Tigmeanu Florentina, Beca Tudora şi secretar Iliescu Manuela .Şcoala noastră a încheiat parteneriate pentru acest concurs cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanta,Agenţia  Protecţia Mediului  Constanta,Primăria Poarta Albă Jud. Constanţa,ONG Mare Nostrum.Din juriu au făcut parte prof. Metodist Ioana Dumitru – ISJ Constanta(Palatul Copiilor Medgidia)şi prof. Mihalcea Niculina.

        “Educaţia ecologică trebuie să dezvolte la nivelul întregii umanităţi o atitudine de respect şi responsabilitate faţă de resursele naturale, în vederea protejării lor. În acţiunea de educare, un rol important îl are formarea unei gândiri ecologice despre lume. Pentru atingerea acestui ţel, este important a sădi în mintea şi în sufletul fiecărui individ al societăţii, conceptul potrivit căruia omul, ca fiinţă biologică este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei.Din acest motiv am considerat necesară derularea acestui proiect în vederea dezvoltării în rândul elevilor a spiritului antreprenorial”,a declarat Directorul şcolii prof. Mangri Florentina.

                                  



Director prof.Mangri Florentina 

Consilier de imagine: prof. Carapcea Georgiana



Festivalul Judeţean de teatru şcolar” Lumea magică a teatrului”
        Şcoala Gimnazială nr.1 Poarta Albă a organizat vineri, 29 martie, începând cu orele 9.30, cea de-a cincea ediţie a festivalului de teatru şcolar Lumea magică a teatrului. Anul acesta avem ca parteneri şcoli cu trupe de teatru şi afişe din Constanţa, Agigea, Castelu, Murfatlar, Valu lui Traian, Nisipari,Grădiniţa nr1. Poarta Albă. 
        Evenimentul s-a desfăşurat în incinta Căminului cultural din localitate şi a avut ca invitaţi pe domnul  Primar al localităţii  Delicoti Vasile şi domnul Viceprimar Farcaş Ionuţ . Juriul afost format din prof.Metodist  Mitran Roxana – ISJ Constanta(Palatul Copiilor Constanța),prof. Metodist Ioana Dumitru – ISJ Constanta(Palatul Copiilor Medgidia) şi Director, prof. Mangri Florentina.
        Grupul ţintă al proiectului cuprinde copii din ciclurile preşcolar, primar şi gimnazial, iar acordarea premiilor s-a realizat în  funcţie de nivelul de învăţământ şi pentru secţiunea interpretare şi pentru cea de afişe publicitare.   Pentru cea de-a doua sectiune, cea de afişe publicitare, au fost apreciate originalitatea, respectarea temei propuse şi a regulilor acestui tip de creaţie. Copiii vă invită cu drag la teatru prin desenele,picturile şi colajele realizate de ei, îndrumaţi de cadrele didactice coordonatoare.
   Obiectivul proiectului este desfăşurarea unor activităţi menite să antreneze elevii in funcţie de preferinţe, aptitudini şi chiar interese penru afirmarea lor prin limbajul universal al artei: muzică, dans, creaţie plastică, joc actoricesc/interpretare dramatică.
       Coordonatorul principal al proiectului, prof.de limba română Cabuz Oana Roxana, a lucrat în colaborare cu prof. Adrian Brădeanu, prof. Carapcea Georgiana, prof. înv. primar Odică Adina, înv.Ţigmeanu Florentina, înv.Andrei Chitic Mirela.
       “Contactul la această vârstă cu mari opere literare , chiar fragmentat prezentate pe scenă, îi ajută pe copii să-şi formeze gustul estetic, să iubească şi să respecte literatura română si cea universală”, a declarat Director, prof. Mangri Florentina.


Director,
prof Mangri Florentina

Consilier de imagine,
 prof. Carapcea Georgiana