duminică, 13 februarie 2022

 



                                                                  

                                        Comunicat   Scoala gimnazială  nr1 Poarta Albă

            În săptămâna 7-11 februarie, prichindeii de la Grădiniţa cu program Prelungit nr. 1 , structura Scolii gimnaziale nr.1 Poarta Albă au avut parte de o surpriză din partea Connsiliului Local al localităţii, condus de domnul primar Vasile Delicoti.Instituţia a fost dotată cu ȋncă 20 de pătuţuri mobile , ȋn afară de cele deja existente, pentru a veni ȋn ȋntâmpinarea nevoilor comunităţii . Dotarea s-a realizat ȋn contextul creşterii numărului de copilaşi dornici să rămână la grădiniţă, la program prelungit ,pentru a lua prânzul,  a dormi şi a participa la activităţile propuse de doamnele educatoare.

      "  Suntem recunoscători pentru relaţia fructuoasă dintre şcoală/grădiniţă şi autorităţile locale care ne-au sprijinit ȋn permanenţă pentru crearea unui mediu propice in vederea unei dezvoltari armonioase a copiilor din comunitate" , a declarat doamna director, prof. Mangri Florentina.   

 









Director, prof. Mangri Florentina

Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana

 

marți, 1 februarie 2022

 


Mobilitate virtuală la Scoala Gimnaziala Nr1 Poarta Albă,  Constanța, în  cadrul proiectului internațional Erasmus “A Heritage for everyone, a Europe for each country”

 

           În intervalul 17-21 ianuarie 2022, la Scoala Gimnaziala Nr1 Poarta Alba,  Constanța s-a derulat mobilitatea virtuala din cadrul Proiectului Erasmus A Heritage for everyone, a Europe for each country.  Astfel, membrii echipei proiectului prof. Mangri Florentina, Soptelea Claudiu, Carapcea Georgiana, Veli Giorgiana, Iliescu Manuela și Farcas Laura, dar si o echipă de 18 elevi, au derulat activități ce au vizat prezentarea tradițiilor românești, prezentarea școlii, prezentarea marilor personalități ale României.  

         Prin intermediul acestei mobilități virtuale elevii ce fac parte din proiect au facut schimb de experienţă, s-au jucat, au acumulat noi cunoștințe despre țările participante , Italia, Turcia, Croatia, Portugalia. Fiecare  membru  al tuturor echipelor s-a prezentat, partenerii au facut o vizită virtuală a şcolilor si a ţărilor participante şi s-au bucurat de concursurile si jocurile online, pregătite de fiecare coordonator de echipă. Copiii au cântat şi au dansat alături de echipa Turciei si a Croaţiei, au fost uimiţi de  peisajele minunate din Sicilia si Porto, au urmărit cu mult interes prezentările despre oamenii reprezentativi ai fiecărei ţări, despre gastronomia locală, despre tot ceea ce le defineşte comunitatea.

          Cel mai mare câştig al acestei experienţe a fost legătura care s-a creat ȋntre profesorii şi elevii participanţi din fiecare ţară. Socializarea, bucuria copiilor de a-şi face prieteni din alte colţuri ale lumii, le-au stimulat interesul de a studia despre aceştia, de a-şi lărgi orizonturile cu ajutorul ȋnvăţării, de a-şi pune ȋn practică şi de a ameliora cunoştinţele de limba engleză.      

Director, prof. Mangri Florentina

Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana