sâmbătă, 20 decembrie 2014



                                                           






      Poveste de iarnă

               Fiecare   om , copil  sau  bătrân, îşi  aminteşte  cu  plăcere  sărbătorile  de Crăciun  şi  momentele  speciale  pe  care  le-a trăit .  Copiii  îl  aşteaptă  cu nerăbdare  pe  Moş  Crăciun  în  fața  căruia  recunosc  fără  teamă  dacă  au  fost cuminți  sau  au  făcut  năzbâtii .   Ei  ştiu  ca  Moşul  este  iertător  şi  le  aduce daruri  mai  ales  dacă  spun  o  poezie  sau  cântă  o  colindă.
              De aceea şcolarii şi preşcolarii Şcolii gimnaziale nr.1 Poarta Albă au pregătit un program de cântece, dansuri şi poezii ce au însuflețit Centrul de tineret din Poarta Albă, în data de 19 decembrie, începând cu ora 10.00. Invitați sa trăiască ``Povestea de iarnă`` împreună cu noi au fost  domnul primar al localității Vasile Delicoti, doamna director al Şcolii gimnaziale nr1 Poarta Albă, prof. Mangri Florentina, părinți, elevi, cadre didactice.



Copiii au cântat colindițe in română, engleză şi franceză, au dansat valsuri, au jucat în scenete, ne-au încântat cu Ursul şi Capra în variante locale. Cadrele didactice care au depus efort pentru a coordona aceşti copii au fost: prof înv primar Ciobotaru Florica, Munteanu Natalia, Beca Tudora, Avram Daniela, Odică Adina, Ṭigmeanu Florentina, Agi-Amet Dalila, Drăguşin Andreea, Ştefănescu Maria-Magdalena, Danciu Daniela, prof. Manea  Mihaela, prof. Carapcea Georgiana, prof. Brădeanu Adrian. Proiectul ``Poveste de iarnă`` a fost creat şi coordonat de prof pentru înv. primar Stoian Larisa. 



      
               Tot în această perioadă voluntarii SNAC din şcoala noastră au dăruit copiilor din familii nevoiaşe hăinuțe şi jucării donate cu drag de elevii şi părinții din Poarta Albă. 

   Director,                                              Consilier de imagine,
Prof. Mangri Florentina                            Prof. Carapcea  Georgiana


 





duminică, 2 noiembrie 2014




                                                                     Carnaval de toamna

Vineri, 31 octombrie, elevii clasei a VI-a A din cadrul Scolii gimnaziale nr.1Poarta Alba au participat la ``Carnavalul de toamna``, o activitate multiculturala  initiata de prof. de limba franceza Carapcea Georgiana.
Copiii s-au distrat prezentand diverse costume amuzante, au dansat si au jucat jocuri provenite din diferite zone ale Europei. . Scopul acestei manifestari este de a familiariza elevii cu cele mai interesante traditii europene pentru a atrage atentia asupra importantei studiului limbilor straine.

Director,                            
                                               
Prof. Mangri Florentina

Consilier de imagine,
Prof. Carapcea Georgiana                                                              






                                       FILE DE TOAMNĂ
         Şcoala  gimnazială nr.1 Poarta Albă a serbat  toamna în cadrul activității cultural – artistice “ File de toamnă “ , în data de 31 octombrie 2014 , începând cu orele 12.
         Manifestarea a avut loc loc în curtea Centrului de tineret din localitate unde am  asteptat, cu drag, elevi, părinți, reprezentanți ai autorităților, cadre didactice.
``Proiectul a fost creat  pentru a evidential talentul special al fiecărui elev,
    Ne-am concentrat atenția asupra unei teme cu impact în mai multe laturi ale creativității, dar și ale vieții sociale și școlare, atât ale elevilor, cât și ale părinților - TOAMNA. Acest lucru este important pentu implicarea comunității locale în viața școlară și extrașcolară``, a declarat inițiatorul proiectului, prof. Cabuz Oana-Roxana.
 Activitățile sunt atractive pentru copii  şi variate:a avut loc loc o expoziție cu vânzare ``Din cămara bunicii`` în cadrul căreia au fost prezentate diferite conserve de toamnă realizate de părinți: murături, dulcețuri, compoturi;``Standul meu e o filă a toamnei`` -jurizarea standurilor decorate de copii; ``Toamna artistică``ce cuprinde un program de recitare de poezii, cântece şi dansuri populare coordonate de prof. pentru înv. Țigmeanu Florentina,prof. Brădeanu Adrian,Prof.inv.primarDrăgușin Andreea, Prof.inv.primar Stoian Larisa.
         Ca în fiecare an, doamna  Director prof. Mangri Florentina a deschis activitatea cu un discurs de mulțumire adresat tuturor membrilor comunității care sprijină în fiecare an şcoala şi proiectele acesteia. Cadrele didactice responsabile pentru buna desfăşurare a evenimentului sunt: Cabuz Oana Roxana, Carapcea Georgiana, Țigmeanu Florentina, Odică Adina, Munteanu Natalia, Seceleanu Maria.

Director,                                               Consilier de imagine,
Prof. Mangri Florentina                            Prof. Carapcea Georgiana




marți, 14 octombrie 2014





``Ziua Educației`` la Poarta Albă
              Ȋn perioada 3-6 octombrie elevii Şcolii Gimnaziale nr.1 Poarta Albă şi prichindeii de la Grădinița cu program normal nr.1 Poarta Albă au sărbătorit Ziua Educației prin activități menite să aducă în prim plan rolul acesteia în viața fiecăruia dintre noi.
             Dacă preşcolarii au vorbit despre educația în cadrul familiei în această perioadă, elevii din clasele primare au participat la concursuri de cunoştințe generale, au recitat poezii, au cântat şi au vorbit despre personajele preferate din cărți. Elevii clasei a III-a A  vor vizita ,în această săptămână,`` Detaşamentul de Pompieri Constanța Palas`` ,``Centrul de formare şi pregătire în descarcerare şi asistență medicală de urgență`` si Biblioteca Judeteana Constanta , activitate încadrată in proiectul ``Educație pentru viață``. Profesorii diriginți ai claselor V-VIII au vorbit copiilor în aceste zile despre importanța educației prin intermediul unor prezentări PowerPoint şi se vor realiza expozitii de desene privind această temă, pe tot parcursul săptămânii.
           Activitățile amintite cu prilejul ``Zilei Educației`` au fost coordonate de cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale nr1 Poarta Albă si Grădiniței  nr.1 Poarta Albă.   



Director, prof. Mangri Florentina
Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana   

luni, 12 mai 2014



                                                          





                                                  ``Ziua Europei``

              La sfârşitul săptămânii trecute, elevii Şcolii Gimnaziale nr.1 Poarta Albă au marcat ``Ziua Europei`` printr-un eveniment desfăşurat în incinta unității de învățământ.  
             Obiective propuse pentru această manifestare au fost înţelegerea de către elevi a semnificaţiei celor două evenimente, dezvoltarea sentimentului patriotic, exersarea spiritului de competiţie printre elevi. Au participat elevii claselor V-VIII coordonați de profesor de istorie, Făşie Adriana, profesor de geografie, Zanfir Claudia Mariana, profesor de engleză, Geafar Neviser.
            Activitatea a debutat cu intonarea Imnului național şi apoi, a Imnului U.E.
Doamna profesor de istorie, Fâşie Adriana a realizat o prezentare virtuală a războiului de independență, urmată de un PowerPoint privind caracteristicile si istoricul Uniunii Europene, creat de prof. Zanfir Claudia. Elevii s-au distrat în cadrul unui concurs de cunoştințe generale, în limba engleză, despre limbile Uniunii Europene. Doamna prof. de engleza Geafar Neviser le-a pregătit elevilor şi un cântec care a captat atenția tuturor`` Nations of the World``.
           Prezente la acest eveniment , în calitate de invitați, au fost doamna Director al Şcolii Gimnaziale nr1 Poarta Albă şi cadrele didactice ale unității de învățământ.


Director, prof. Mangri Florentina
Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana