marți, 28 februarie 2023

 "Un capac donat, un om ajutat!”

Școala Gimnazială NR. 1 Poarta Albă, s-a alăturat inițiativei ,,Capace cu suflet”. Prin implicarea în acest proiect cadrele didactice, elevii și părinții vor putea trăi un spectru larg de emoții pozitive și își vor putea schimba perspectiva asupra felului în care ar fi bine să acționăm și să gândim la nivel de colectiv.
,,Proiectul Capace cu suflet" ne arată că nu e nevoie de acte mărețe pentru a arăta preocupare față de binele vecinului, cunoștinței și familiei prietenilor noștri. E suficient să ascultăm poveștile oamenilor, să fim atenți la nevoile lor, să le avem în vedere și să facem ce ține de noi pentru a contribui la bunăstarea lor. Aceste comportamente altruiste pot duce, mai apoi, la construirea unei interdependențe pozitive. Adică, vom putea avea o perspectivă comunitară sănătoasă, conform căreia ne este bine, atunci când și celui de lângă noi îi este bine.
Așadar, strângerea capacelor de plastic îți poate aduce beneficii, dar cea mai mare bucurie va fi simțită și exprimată printr-un zâmbet uriaș de către cei care primesc donațiile.
Începând de mâine elevii vor găsi pe holul școlii ,,Inima - capace cu suflet” (vezi foto), unde vor putea pune capacele. ATENȚIE, capacele trebuie să fie HDPE sau PP. Mai multe informații găsiți în link-ul atașat mai sus, dar și aici: https://www.canva.com/.../_XKntmirqeURyD3NiOl8Mg/view...
CPPE, prof. pt inv. primar Manolache Iuliana Andreea
Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana



miercuri, 1 februarie 2023

 

Ziua Internațională a Cititului Împreună

Scoala Gimnazială Nr 1 Poarta Albă s-a alăturat milioanelor de oameni care au sărbătorit de 01 februarie 2023 " Ziua Internațională a Cititului Impreună"

Preșcolarii Grădiniței PP Poarta Alba  și PN Nazarcea,  alături de elevii claselor P-VIII ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Poarta Albă au participat cu drag la activitatea desfășurată cu acest prilej, au citit, au prezentat colegilor un pasaj special din cartea preferată, au călătorit împreună pe meleagurile minunate ale cărților, discutând despre importanta acestora în viata noastră.

CPPE, p.i.p Boldea Daniela

Consilier de imagine, prof Carapcea Georgiana



































 

Proiect educaţional local - Porți deschise nonviolenței

Cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolentei, 30.01.2023, la nivelul Scolii Gimnaziale  Nr 1 Poarta Albă, elevii cls P- VIII au desfășurat activități pe aceasta temă: concursuri de eseuri, dezbateri, desene, jocuri de rol, afișe și mesaje ce promovează nonviolenta. Din echipa de proiect fac parte doamna director prof. Mangri Florentina, CPPE, prof. pt inv. primar Boldea Daniela, prof. pt inv. primar Silvesan Raluca, prof. Zanfir Claudia, secretar Manuela Iliescu, prof. Carapcea Georgiana.

Ne-am propus in cadrul acestui proiect desfășurarea unor activități de conștientizare a problematicii violentei în rândul elevilor, implicarea activa a elevilor în activități de prevenire și combaterea a violentei școlare organizate în contextul scolar și extrascolar,  participarea elevilor la diverse activități,  jocuri de rol pe aceasta temă.

Concluzia acestui proiect - educatia are rolul de a ghida gândurile, dorințele, cuvintele și acțiunile noastre spre nonviolenta atat în scoli, cât și dincolo de acestea.

Director, prof. Mangri Florentina

Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana

CPPE, prof. pt inv. primar, Boldea Daniela