marți, 1 decembrie 2015



                                        








                                            Ziua Națională a României  


           Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România. Vineri, 27 noiembrie,  în incinta Căminului Cultural din localitate, elevii Şcolii Gimnaziale nr.1 Poarta Albă, au participat la un eveniment cultural-artistic organizat cu prilejul Zilei Naționale a României. Printre invitați s-au numărat: doamna Director prof. Mangri Florentina, părinți, copii, cadre didactice.
            Doamnele profesor pentru învățământul primar Beca Tudora şi Zaporojan Leonora au creat un proiect educațional „Sărbătoarea românilor ” prin intermediul căruia au urmărit dezvoltarea cunoştințelor, în rândul elevilor, privind semnificația zilei de 1 Decembrie, cunoaşterea unor repere istorice referitoare la Marea Unire, promovarea unei atitudini de respect față de simbolurile țării. Obiectivele proiectului s-au concretizat într-un program de activități artistice ce a inclus montaje literare, scenete, colaje de cântece şi poezii patriotice. Clasele participante la manifestări au fost coordonate de doamnele profesor pentru înv. primar: Farcaş Laura, Ṭigmeanu Florentina, Malaea Elena, Odică Adina, Stancu Cristina, Munteanu Natalia, Tomescu Andreea, Danciu Daniela.
          La nivel gimnazial activitățile închinate acestei zile au fost organizate joi, 26 noiembrie, şi au avut numele „La multi ani, România!”. Doamna profesor de istorie Bulai Daniela a prezentat elevilor de clasa a VIII-a etapele unificării Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, personalitățile care au contribuit la realizarea acestora şi a îndemnat copiii să cânte „Deşteaptă-te române!” şi „Treceți batalioane române Carpații”. Doamna profesor de religie Manea Mihaela a oferit elevilor informații despre sfântul Andrei considerat Ocrotitorul Romaniei, iar la sfârşitul activității a avut loc un moment de creație literară. Elevii clasei a VI-a B au realizat o expoziție de desene  tematice îndrumați de domnul profesor Popescu Cosmin.    
       Cadrele didactice de la Grădinița nr.1 Poarta Albă impreună cu copiii au audiat şi  intonat  Imnul Naţional , au desfăşurat activităţi de pictură, lipire, jocuri didactice într-o atmosferă de profundă emoţie şi entuziasm. Activitaţile au fost coordonate de doamnele educatoare Pîrvu Adriana, Leancă Georgiana , Ioan Petruţa,Gelmambet Maria şi Nae Elisabeta.

Director, prof. Mangri Florentina

Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana    

duminică, 22 noiembrie 2015




                                         “Săptămâna fructelor şi legumelor donate”

           Ȋn perioada 16-20 noiembrie 2015, în Şcoala gimnazială nr.1 Poarta Albă, s-a organizat acțiunea de voluntariat “Săptămâna fructelor şi legumelor donate” propusă  de ISJ Constanța în cadrul SNAC.
           Echipa de voluntari formată din elevi de clasa a VII-a, coordonată de doamnele prof. pentru învățământul primar Odică Adina şi profesor religie Manea Mihaela, s-a implicat în strângerea de alimente neperisabile  în scopul de a fi donate familiilor nevoiaşe identificate în comunitatea locală.
         Prin intermediul acestor activități ne dorim nu  numai sprijinirea elevilor ce provin din familii cu o situație financiară precară ci şi dezvoltarea de abilități de viață pro-activă şi pro-socială în rândul copiilor ce fac parte din acest program.
         Planul  de acțiune al şcolii noastre urmăreşte promovarea conceptului de voluntariat, responsabilizarea elevilor voluntari, încurajarea acestora de a lucra cu copii sau cu persoane aflate în dificultate .       



Director, prof. Mangri Florentina
Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana

luni, 2 noiembrie 2015



                                            










                                               ” File de toamnă”

        Elevii Şcolii Gimnaziale nr.1 Poarta Albă, şi preşcolarii Grădiniței cu orar normal nr.1 Poarta Albă au participat la activitățile cultural-artistice din cadrul  proiectului, devenit tradiţie a şcolii noastre,” File de toamnă”.
        Evenimentul a avut loc vineri, 30 octombrie, începând cu orele 11.00, în curtea şcolii. Părinți, copii, cadre didactice şi membri ai autorităților locale au fost întâmpinați de standuri decorate cu multă imaginație în spiritul toamnei şi pline de bunătăți din cămara bunicii. Expoziția cu vânzare de produse de casă atrage, în fiecare an, din ce în ce mai mulți participanți din rândul comunității locale întărind, astfel, relația dintre şcoală şi aceasta. Banii strânşi în cadrul acestei activități vor fi gestionați de comitetul de părinți al fiecărei clase.
       Cei prezenți s-au bucurat nu numai de varietatea produselor oferite spre vânzare de părinți şi copii, ci şi de un spectacol oferit de trupa de dans popular a domnului profesor Adrian Brădeanu şi de elevii clasei a IV-a A care ne-au încântat cu un vals coordonat de profesor pentru învățământul primar Ṭigmeanu Florentina. Prin intermediul unor astfel de activități, copilul își pune în valoare creativitatea, își dezvoltă sistemul emoțional, învață să interacționeze cu ceilalți.
     Cadrele didactice responsabile pentru buna desfăşurare a evenimentului au fost: profesori pentru învățământul primar Ṭigmeanu Florentina şi Pîrvu Adriana, prof. limba română Cabuz Oana-Roxana, sub îndrumarea doamnei Director, prof. Mangri Florentina.    

Director,  prof. Mangri Florentina

Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana                                                    

sâmbătă, 30 mai 2015







                                      ``Natura mai aproape de noi``

                  Vineri, 29 mai, în Centrul de Tineret din Poarta Albă, începând cu ora 10.00, a avut loc cea de-a VI-a editie a concursului ``Natura mai aproape de noi`` . Proiectul județean  se află în CAEJ-2015 , nr.3804A/20.02.2015, poziția 75 şi se realizează în colaborare cu Agenția pentru Protecția Mediului reprezentată de doamna Lavinia Monica Zaharia, Primăria Poarta Albă –domnul primar Vasile Delicoti, ONG Mare Nostrum –doamna Mihaela Cândea, ISJ Constanta- inspector şcolar pentru activități extraşcolare prof. Dorina Ivanciu. 
             Activitățile desfăşurate au la bază două secțiuni: parada costumelor ecologice şi secțiunea fotografii, desene, colaje. Ȋn fiecare an avem participanți din tot județul începând cu nivelul preşcolar până la nivelul clasei a VIII-a. Anul acesta au fost 170 de concurenti din 18 şcoli pentru  parada costumelor ecologice si 400 de lucrari pentru secțiunea desene, fotografii, colaje.  S-au acordat premiile I, II, III şi  mentiuni pentru fiecare secțiune de concurs si pentru fiecare nivel de vârstă.  Din comisia de jurizare au făcut parte prof . metodist Palatul Copiilor Medgidia, responsabil centru metodic Dumitru Ioana, doamna Bucşan Monica de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, Director  Şcoala Gimnazială nr.1 Poarta Albă prof. Mangri Florentina, CPPE prof. Mihalcea Niculina. Creațiile au fost aplaudate de către publicul numeros fascinat de imaginația bogată a concurenților, dar şi de tehnicile folosite în realizarea lucrărilor prezentate.
             Din echipa de coordonatori fac parte Director prof. Mangri Florentina, CPPE prof. Mihalcea Niculina, prof. pentru  înv. primar Munteanu Natalia,  prof. pentru  înv. primar Odică Adina, institutor Ṭigmeanu Florentina, înv. Beca Tudora, secretar Iliescu Manuela, prof. înv. preşcolar Pîrvu Adriana şi Seceleanu Maria.
            `` Şcolii îi revine sarcina de a forma elevilor o atitudine conştientă şi responsabilă faţă de mediu. Prin realizarea acestui proiect dorim să se dezvolte spiritul de iniţiativă , comunicare, să aibă loc un schimb de bune practici în vederea formării unei educaţii demne de cetăţean european``, a declarat Director prof. Mangri Florentina. 
     
           Director, prof. Mangri Florentina  
              
          Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana