duminică, 19 martie 2023

 

Ȋn perioada 13-17 martie 2023 la Școala Gimnazială NR. 1 Poarta Albă, Grădinița cu program prelungit NR. 1 Poarta Albă și Grădinița cu program normal Nazarcea, a avut loc programul național ,,Școala altfel”, așadar preșcolarii și școlarii au avut parte de o săptămâna plină de activități ce au avut ca scop dezvoltarea competențelor sociale și a creativității.

Luni, 13.03.2023, elevii învățământului primar au vizionat piesa de teatru ,,Leneșul și omul harnic”, iar miercuri, 15.03.2023, preșcolarii au vizionat piesa ,,Căciuliţa fermecată”.

Copiii au avut parte de un moment artistic interactiv, organizatorii dându-le posibilitatea de a se transpune în pielea personajelor.

Pe parcursul săptămânii, preșcolarii și școlarii s-au pus în pielea celor mai mari bucătari și au pregătit cele mai delicioase preparate.

Micuții grupei mici ,,Albinuțele”, coordonați de doamna educator Ivașcu Elena au preparat salată de fructe, împreună cu mame și bunici.

De asemenea și preșcolarii grupei mici ,,Steluțele”, coordonată de doamnele educator Pârvu Adriana și Gorcef Anca, s-au bucurat de un rezultat delicios și plin de multe, multe vitamine.

Micuții grupei mijlocii ,,Mickey și Minnie”, coordonați de doamnele educator Cotrumba Rodica și Prișcoveanu Raluca au preparat salata orientală și clătite delicioase.

Elevii clasei I B, coordonați de doamna profesor învățământ primar, alături de mame și bunici au pregatit o gustoasă prăjitura.

Elevii clasei a IV-a A, coordonați de doamna profesor învățământ primar, Olariu Valentina, au preparat o delicioasă prăjitură cu mere, iar pe holul școlii mirosea precum în vestitele cofetării.


CPPE, prof. pt inv. primar Manolache Iuliana Andreea

Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana 











sâmbătă, 11 martie 2023

 

      Mobilitate Erasmus “ A heritage for each country a Europe for everyone”, Portugalia, Porto

 

     Ȋn perioada 5-10 Martie, o echipă de profesori şi elevi ai Școlii Gimnaziale Nr.1 Poarta Albă, formată din doamna director, prof. Mangri Florentina, prof. Carapcea Georgiana şi Mancas Miruna, Sprivac Alexandru, Panait Mario , Bold Diana, Bejinariu Teodor din clasele a VII-a şi   a VI-a A, a participat la ȋntâlnirea transnaţională in Porto, Portugalia,  din cadrul proiectului Erasmus “ A heritage for each country, a Europe for everyone”.

     Gazdele , după o ceremonie de primire,ne -au introdus ȋn proiectele culturale ale scolii lor prin reprezentaţii ale unor copii talentaţi  la canto, dans, instrumente muzicale şi ne-au prezentat şcoala ȋn timpul vizitei. Copiii au avut parte de mici pauze de socializare urmate de activităţi  educative ce s-au desfăşurat pe parcursul ȋntregii săptămâni.

    Lecţiile de istorie şi geografie au precedat vizita oraşului Porto unde am văzut minunate bijuterii arhitecturale precum clădirea primăriei, loc ȋn care am fost primiţi de reprezentanţi ai consiliului local, biserica Sf. Catarina,  catedrala Sè, podul Luis şi Serra do Pilar, am admirat clădirile din centrul vechi şi  am aflat istoria podurilor  de peste râul ce traversează oraşul,intr-o plimbare cu barca. 

     Am putut admira costumele tradiţionale purtate cu mândrie de bunici ai elevilor şcolii, am fost invitaţi să participăm la un curs de dansuri tradiţionale, susţinut de doamna profesor de educaţie fizică, am asistat la prezentări despre  legendele locale, iar echipele formate din copiii ţărilor partenere au recreat, ȋn cadrul unui atelier de lucru, modelul unor plăci de ceramică, specifice faţadelor clădirilor din centrul vechi al oraşului.  Statia de tren, Sao Bento, este recunoscută pentru plăcile de ceramică  care redau istoria oraşului.

    Ȋn cea de-a doua parte a săptămânii, am vizitat Pavilionul Apei, unde copiii au aflat informaţii interesante despre circuitul apei ȋn natură şi am admirat valurile oceanului Atlantic, de pe frumoasa promenadă a oraşului.      

   Mobilitatea ne-a oferit oportunitatea de a cunoaşte modul de viaţă al partenerilor portughezi, istoria , moştenirea culturală , sistemul lor de invăţământ şi de a inchega relaţiile dintre partenerii proiectului.

 

Director, prof. Mangri Florentina

Consilier de imagine, prof. Carapcea Georgiana