miercuri, 2 februarie 2011






24 Ianuarie Unirea Principatelor Române

Albul zăpezii de ianuarie in contrast cu roşul steagului si albastrul seninului de vară ne amintesc de zile eroice de luptă şi victorii pe pământul strămoşesc.

In cadrul activităţii dedicată împlinirii a 152 de ani de la unirea Moldovei cu Muntenia, clasele I – VIII, Şc. Nr. 1 Poarta Albă, jud. Constanţa au omagiat acest eveniment prin programe cultural artistice cu : poezie, cântec patriotic, concursuri şi scenete tematice.

Prin documentare care vizează evocarea evenimentului de la 24 ianuarie 1859, în PowerPoint., elevii claselor I – IV au aflat de importanţa acestui eveniment istoric pentru poporul român. La fel lecturile scriitorului Ion Creangă : “ Moş Ion Roată şi Unirea “ sau “Moş Ion Roată şi Vodă Cuza” au reuşit să reliefeze câteva scene din perioada înfăptuirii acestui măreţ act istoric – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE.

De asemenea personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza,ales in ambele ţări, s-a reflectat din nou de pe paginile istoriei, demonstrându-ne înţelepciunea, mărinimia unui adevarat conducător de ţara, iubitor de popor.

Prin sceneta “ Vodă Cuza si Unirea” – elevii clasei I B au demonstrat talent , interes, respect si afecţiune fată de eveniment si personalitatea istorică evocată.

S-au realizat si expozitii cu desene si colaje tematice – Bucuria Unirii.

Coordonatori de activitate au fost doamnele învăţătoare Amet Agi Dalila, Beca Tudora, Cioranu Rodica , Farcas Laura , Filip Diana, Mareş Natalia, Ţigmeanu Florentina, Odică Adina .

Elevii claselor aVIII-a au prezentat contextul istoric al înfăptuirii actului de la 24 ianuarie, importanţa istorică a unirii şi au ţinut prelegeri despre adunările ad-hoc şi dubla alegere a lui Cuza. Versuri precum “ Unirea Principatelor”, “Măriei sale domnului Alexandru Ioan I” de Grigore Alexandrescu şi “Odă” de Vasile Alecsandri au fost recitate de elevii claselor a VI-a .Sala a răsunat de cântece istorice pregătite de corul şcolii.

Activităţile claselor VI-VIII au fost organizate de profesorii Tănase Valentina şi Adrian Brădeanu. Întreaga manifestare dedicată zilei unirii a fost îndrumată şi coordonată de doamna director, prof. Mangri Florentina.

Director,

Prof. Mangri Florentina


Consilier imagine,

Prof. Carapcea Georgiana


Resp. com. metodica înv.

Mareş Natalia





Crăciun magic la Poarta Albă

O minunată poveste de iarnă au creat elevii şcolii cu clasele I-VIII nr. 1 din Poarta Albă prin programul închinat sfintei sărbători a naşterii Domnului în data de 21 decembrie la căminul cultural al localităţii. Elevi, părinţi, director, cadre didactice şi primarul localităţii au resimţit magia Crăciunului datorită talentului elevilor şi a efortului cadrelor didactice care i-au coordonat.

Astfel elevii claselor I-III au cântat colinde si au recitat poezii dedicate Crăciunului, coordonaţi de doamnele învaţatoare: Mareş Natalia, Beca Tudora, Odică Adina, Ţigmeanu Florentina şi Cioranu Rodica. Elevii claselor a IV-a au pregătit scenete „ A sosit Crăciunul”, „ Locul minunat”, „ Naşterea Domnului”, obiceiuri de anul nou şi un dans al crăciuniţelor din a VI-a B. Coordonatorii acestor activităţi au fost doamnele învăţatoare Filip Diana si Farcaş Laura.

Scena s-a umplut din nou la ora prânzului cu elevii claselor V-VIII. În sală au răsunat colinde şi au fost recitate poezii în limbile româna, engleză şi franceză. Elevii claselor a VI-a, a VII-a şi a VIII-a au avut reprezentaţii şi in scenetele „ Cel mai bun cadou de Crăciun” in limba engleză şi „ Darul pentru pruncul de împărat „ in limba română. O elevă a clasei a VIII-a a citit o scrisoare emoţionantă de Crăciun in limba franceză. Coordonatorii acestor activităţi au fost profesor limba engleză Ablachim Neviser, profesor limba franceză Carapcea Georgiana şi profesor religie Manea Mihaela.

Două echipe de dansatori au încântat privirile celor care au participat la serbare. Prima echipă formată din elevi ai claselor a V-a şi a VI-a a dansat pe melodii din folclorul românesc, iar echipa a doua a adăugat acestor dansuri, unul ţigănesc şi un dans irlandez. Nu au lipsit obiceiurile de anul nou: capra cântată de elevi ai claselor a VI-a şi a VIII-a şi ursul cântat de elevi ai clasei a VIII-a. Colindele in limba română, dansurile şi obiceiurile de anul nou au fost coordonate de profesor Brădeanu Adrian.

Întreaga manifestare s-a desfăşurat sub îndrumarea doamnei director Mangri Florentina . La sfârşitul serbării doamna director îimpreună cu domnul primar Delicoti Vasile au adresat calde urări celor prezenţi in sală. Apoi elevii au fost poftiţi in clase unde domnul primar le-a oferit cadouri de Crăciun.


Director,

Prof. Mangri Florentina


Consilier de imagine,

Prof. Carapcea Georgiana

marți, 16 noiembrie 2010

File de toamna


Si in anul acesta toamna mandra, darnica, ne-a oferit noua, celor de la Scoala cu clasele I-VIII nr.1 Poarta Alba prilejul de a o sarbatori prin diferite activitati cultural artistice.

Astfel cei mici de la clasele I-IV, coordonati de doamnele invatatoare alaturi de elevii claselor V-VIII coordonati de profesorii diriginti si-au ornat clasele pentru concursul “Cea mai frumoasa fila a toamnei” . Juriul, format din doamna Director Mangri Florentina si alti reprezentanti ai scolii si ai primariei, a apreciat respectarea tematicii si simtul artistic al elevilor in decorarea claselor .

Elevii scolii, ajutati de parinti, au organizat o expozitie cu vanzare de conserve de toamna si alte produse de casa. Clasele V-VIII si-au expus la avizierul scolii si in clase creatii literare si plastice ce au dezvoltat tema activitatii. Elevii claselor I-a si a II-a au sustinut un program artistic cu poezii si cantece purtand costume decorate cu motive de toamna.

In aceasta zi scoala a avut ca invitati parintii copiilor si oficialitati ale comunei. Coordonatorii principali ai intregii manifestari au fost profesor Cabuz Oana si profesor Duca Amelia , sustinuti si indrumati de doamna Director Mangri Florentina.

Ne-am propus ca prin aceasta sarbatoare sa antrenam si sa motivam elevii in a-si afirma si exprima originalitatea si talentul ca grup, clasa sau persoana.

Director,

prof. Mangri Florentina

Consilier imagine,

prof. Carapcea Georgiana









miercuri, 15 septembrie 2010

joi, 9 septembrie 2010

Festivitatea de deschidere a anului scolar 2010-2011 va incepe la Scoala nr.1 Poarta Alba luni, 13 septembrie , la ora 9. Doamna director Florentina Mangri alaturi de colectivul de cadre didactice ureaza elevilor mult succes in noul an scolar.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

SIMPOZION INTERNATIONAL"Experiente didactice si psihopedagogice de succes"






Scoala cu cls. I-VIII nr. 1 Poarta Alba, in parteneriat cu ISJ Constanta, Casa Corpului Didactic Constanta, Universitatea “Spiru Haret” ,Universitatea de Stat din Tiraspol, Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala Constanta si Consiliul Local Poarta Alba, a organizat vineri, 16 aprilie 2010 incepand cu ora 9:30, prima editie a Simpozionului International “Experiente didactice si psihopedagogice de succes”.

Simpozionul s-a desfasurat pe doua sectiuni principale- Sesiune de comunicări ştiinţifice, pentru cadrele didactice ( cuprinzand doua sectiuni: „Experiente didactice/psihopedagogice de succes” – învatamant prescolar, primar, gimnazial si Cabinete Scolare de Asistentă Psihopedagogică) si „Bune practici în domeniul activitătilor scolare si extrascolare”, pentru elevi şi cadre didactice ( cuprinzand materiale didactice auxiliare, pliante, postere, prezentări power-point, reviste scolare si concurs de desene).
Evenimentul, care urmareste imbunătăţirea relaţiilor de colaborare, cooperare între toţi factorii implicaţi în formare şi dezvoltarea tinerei generatii si promovarea unor metode moderne, a creativitătii si originalitătii în demersul didactic, s-a bucurat de o larga participare din partea cadrelor didactice si profesorilor psihologi din judetul Constanta, din tara, precum si din Republica Moldova.

Printre invitatii de seama ai acestui simpozion s-au numarat: D-na Inspector Scolar General Adjunct- prof. Vianora Avadanei, prof. universitar dr. Costandache Mirela- Universitatea „Ovidius”, prof. psiholog Tatiana Barbaros- director CJRAE Constanta, lector universitar drd. Svetlana Gorea, catedra de Pedagogie si Psihologie Generala din cadrul Universitatii de Stat din Tiraspol, Republica Moldova si primarul localitatii Poarta Alba- d-l Vasile Delicoti .

„Simpozionul isi propune sa disemineze exemple de bune practici dobandite anterior, sa stimuleze creativitatea si sa faciliteze schimbul de experienta. Cu aceasta ocazie avem prilejul sa realizam un schimb de bune practici, sa valorizam experientele noastre si sa dezvoltam noi dimensiuni si concepte ale procesului instructiv-educativ. Multumim partenerilor pentru sprijinul si increderea acordata””, declara d-na director a Scolii nr. 1 Poarta Alba, prof. Mangri Florentina.

vineri, 26 martie 2010

LUMEA MAGICA A TEATRULUI-concurs judetean



Cu ocazia “Zilei Mondiale a Teatrului”, Scoala nr. 1 Poarta Alba a organizat vineri,26 martie 2010, Concursul de teatru pentru elevi “Lumea magica a teatrului”,incepand cu orele 11:30, la Caminul Cultural al localitatii Poarta Alba. Concursul ,aflat la a II-a editie, este cuprins in Calendarul activitatilor extrascolare judetene pe anul 2010.

Activitatea, care s-a desfasurat pe doua sectiuni: afis publicitar(prin care s-au promovat piese de teatru dupa anumite povesti) si teatru-interpretare, a avut ca obiectiv principal stimularea initiativei, imaginatiei si creativitatii copiilor prin joc actoricesc si creatie plastica.
Organizat in parteneriat cu ISJ Constanta,Palatul Copiilor Constanta si Primaria Poarta Alba, concursul a reunit pe scena trupe ale urmatoarelor unitati de invatamant: Scoala nr. 1 Poarta Alba, Colegiul Agricol Poarta Alba, Liceul Teoretic Murfatlar, Scoala cu lcs. I-VIII nr.1 Valu lui Traian, Scoala cu cls. I-VIII “Adrian V. Radulescu” Murfatlar, Scoala “Lucian Grigorescu “Medgidia si Palatul Copiilor Constanta.
Programul sectiunii teatru-interpretare a cuprins atat piese din literatura romana, cat si din literatura universala.
La sectiunea afis publicitar au participat scolile amintite dar si Scoala nr. 6 Constanta, Scoala cu cls. I-VIII “Ferdinand” Constanta, Scoala cu cls. I-VIII “Viceamiral Murgescu” Valu lui Traian si Scoala cu cls. I-VIII nr.1 Navodari

Proiectul a fost initiat, organizat si coordonat de Gogoasa-Gelal Ghionul, prof. de lb. engleza .

La sectiunea teatru interpretare s-au acordat urmatoarele premii:la cls. I-IV premiul I a fost castigat de trupa “Masca” de la Scoala nr. 1 Valu lui Traian cu piesa “Fata mosului cea cuminte”, coord. Ramazan Musghian, premiul al II-lea de trupa “Thalia” de la Scoala nr. 1 Valu lui Traian cu piesa “Ce se intampla cu Sandra?”, coord. Bebu Ana, premiul al III-lea de trupa “Arlechino”, de la Scoala”Adrian V. Radulescu” Murfatlar, cu piesa “Nazdravaniile lui Pacala”, coord. Pascalin Daniela si mentiune de trupa “Poznasii”, de la Liceul Teoretic Murfatlar, cu piesa “Nazdravaniile lui Pacala si Nasrettin Hogea”, coord. Emurla Semra. La cls. V-VIII s-au acordat Marele Premiu al concursului trupei “Le-le-le” de la Scoala nr. 1 Poarta Alba, cu piesa “Criza in lumea de basm”, coord. Cabuz Oana Roxana si premiul I trupei “Juniorii scenei”, de la aceeasi scoala, cu piesa “Soacra cu trei nurori”, coord. Cabuz Oana Roxana.