miercuri, 24 iulie 2013



Zilele Şcolii Gimnaziale nr.1 poarta Albă

           În săptămâna 27-31 mai elevii Şcolii Gimnaziale nr.1 Poarta Albă au sărbătorit ,cu multă bucurie, zilele aniversare ale unităţii şcolare în care studiază. Manifestările au debutat cu concursul „Elevii au talent”, la care au participat elevii claselor V-VIII. Acrobaţii care au format trupa „Extreme boys” au impresionat cel mai puternic juriul format din cadre didactice şi preşedintele consiliului elevilor, dar nu au fost mai prejos nici trupa de dans „Românaşul Junior” sau grupurile vocale împreună cu care a cântat întreaga audienţă. Entuziasmul spectatorilor a fost atât de mare încât membrii juriului şi-au dorit să-i premieze şi pe cei din primele rânduri care ne-au făcut demonstraţii foarte interesante de street dance. Doamna Director al Şcolii Gimnaziale nr1 Poarta Albă a participat la eveniment în calitate de invitat special. Coordonatorii activităţii au fost profesor Carapcea Georgiana,profesor Brădeanu Adrian, profesor Geafar  Neviser, profesor Duca Amelia.

          Elevii claselor I-IV au participat la un concurs de matematică, iar săptămâna dedicată şcolii noastre s-a încheiat cu concursul judeţean pe care îl găzduim în fecare an în această perioadă „Natura mai aproape de noi”. Concursul are la bază următoarele: secţiuni parada costumelor realizate din materiale ecologice, desene pe teme ecologice, fotografii din natură, colaje,prezentări Powerpoint tematice . Au participat copilaşi începând cu nivelul preşcolar până la cei de clasa a VIII-a din mai multe colţuri ale judeţului .

           Coordonatorii proiectului sunt Director prof.Mangri Florentina,CPPE prof. Mihalcea Niculina, prof.înv.primar Mares Natalia, Odica Adina, Tigmeanu Florentina, Beca Tudora şi secretar Iliescu Manuela .Şcoala noastră a încheiat parteneriate pentru acest concurs cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanta,Agenţia  Protecţia Mediului  Constanta,Primăria Poarta Albă Jud. Constanţa,ONG Mare Nostrum.Din juriu au făcut parte prof. Metodist Ioana Dumitru – ISJ Constanta(Palatul Copiilor Medgidia)şi prof. Mihalcea Niculina.

        “Educaţia ecologică trebuie să dezvolte la nivelul întregii umanităţi o atitudine de respect şi responsabilitate faţă de resursele naturale, în vederea protejării lor. În acţiunea de educare, un rol important îl are formarea unei gândiri ecologice despre lume. Pentru atingerea acestui ţel, este important a sădi în mintea şi în sufletul fiecărui individ al societăţii, conceptul potrivit căruia omul, ca fiinţă biologică este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei.Din acest motiv am considerat necesară derularea acestui proiect în vederea dezvoltării în rândul elevilor a spiritului antreprenorial”,a declarat Directorul şcolii prof. Mangri Florentina.

                                  



Director prof.Mangri Florentina 

Consilier de imagine: prof. Carapcea Georgiana



Festivalul Judeţean de teatru şcolar” Lumea magică a teatrului”
        Şcoala Gimnazială nr.1 Poarta Albă a organizat vineri, 29 martie, începând cu orele 9.30, cea de-a cincea ediţie a festivalului de teatru şcolar Lumea magică a teatrului. Anul acesta avem ca parteneri şcoli cu trupe de teatru şi afişe din Constanţa, Agigea, Castelu, Murfatlar, Valu lui Traian, Nisipari,Grădiniţa nr1. Poarta Albă. 
        Evenimentul s-a desfăşurat în incinta Căminului cultural din localitate şi a avut ca invitaţi pe domnul  Primar al localităţii  Delicoti Vasile şi domnul Viceprimar Farcaş Ionuţ . Juriul afost format din prof.Metodist  Mitran Roxana – ISJ Constanta(Palatul Copiilor Constanța),prof. Metodist Ioana Dumitru – ISJ Constanta(Palatul Copiilor Medgidia) şi Director, prof. Mangri Florentina.
        Grupul ţintă al proiectului cuprinde copii din ciclurile preşcolar, primar şi gimnazial, iar acordarea premiilor s-a realizat în  funcţie de nivelul de învăţământ şi pentru secţiunea interpretare şi pentru cea de afişe publicitare.   Pentru cea de-a doua sectiune, cea de afişe publicitare, au fost apreciate originalitatea, respectarea temei propuse şi a regulilor acestui tip de creaţie. Copiii vă invită cu drag la teatru prin desenele,picturile şi colajele realizate de ei, îndrumaţi de cadrele didactice coordonatoare.
   Obiectivul proiectului este desfăşurarea unor activităţi menite să antreneze elevii in funcţie de preferinţe, aptitudini şi chiar interese penru afirmarea lor prin limbajul universal al artei: muzică, dans, creaţie plastică, joc actoricesc/interpretare dramatică.
       Coordonatorul principal al proiectului, prof.de limba română Cabuz Oana Roxana, a lucrat în colaborare cu prof. Adrian Brădeanu, prof. Carapcea Georgiana, prof. înv. primar Odică Adina, înv.Ţigmeanu Florentina, înv.Andrei Chitic Mirela.
       “Contactul la această vârstă cu mari opere literare , chiar fragmentat prezentate pe scenă, îi ajută pe copii să-şi formeze gustul estetic, să iubească şi să respecte literatura română si cea universală”, a declarat Director, prof. Mangri Florentina.


Director,
prof Mangri Florentina

Consilier de imagine,
 prof. Carapcea Georgiana




luni, 20 mai 2013

Reinscrierile in anul scolar 2013-2014 in invatamantul prescolar la Gradinita P.N. nr.1 Poarta Alba si Gradinita P.N. Nazarcea sat (Galesu) se vor desfasura  in perioada 13-24.05.2013, la secretariatul Scolii Gimnaziale nr.1 Poarta Alba, in intervalul orar 8.00- 16.00.

Inscrierile in anul scolar 2013-2014 in invatamantul prescolar la Gradinita P.N. nr.1 Poarta Alba si Gradinita P.N. Nazarcea sat (Galesu) se vor desfasura  in perioada 27.05-30.06.2013, la secretariatul Scolii Gimnaziale nr.1 Poarta Alba, in intervalul orar 8.00- 16.00.


Toti elevii vor fi cuprinsi in invatamantul prescolar.


NU SE PERCEP TAXE DE INSCRIERE.

Director,
prof. Mangri Florentina

Consilier de imagine,
prof. Carapcea Georgiana

joi, 14 martie 2013



Şcoala Gimnazială nr.1 Poarta Albă
Adresa Calea Bucureşti, nr.19, loc. Poarta Albă
Nr.tel. 0241 853 753
Fax 0241 853 753
Director profesor  Mangri Florentina
Şcoala este dotată cu clase pentru învăţământul primar- gimnazial în care există  mobilier corespunzător, sală de sport, 2 săli de informatică, bibliotecă, curte interioară amenajată pentru activităţi sportive, cadre didactice calificate. Şcoala are în total un număr de 574 de elevi.
În anul şcolar 2013-2014 vor fi înscrişi în clasele pregătitoare 45 de copii. Aceştia vor beneficia de toate dotările necesare pentru desfăşurarea cursurilor.  


 









Şcoala este implicată în proiecte judeţene,naţionale şi a aplicat pentru a obţine fonduri europene in vederea punerii în practică a unui proiect multilateral Comenius.  Avem parteneriate cu biserica locală, poliţia comunitară, Inspectoratul Judeţean de jandarmi Constanţa, ONG Mare Nostrum, Biblioteca Judeţeană, Agentia de Mediu. 

Pentru informatii suplimentare privind Metodologia de inscriere in clasa pregatitoare in anul scolar 2013 - 2014 puteti accesa www.edu.ro


Director Prof  Florentina Mangri 
Consilier Imagine Georgiana Carapcea

miercuri, 13 martie 2013



                                          Expoziţie de mărţişoare




          Şcoala Gimnazială nr.1 Poarta Albă a organizat,  pe 1 martie, o expoziţie de mărţişoare cu vânzare. Scopul acestei activităţi a fost de a marca începutul unei primăveri frumoase şi, sperăm noi,  fructuoase în privinţa rezultatelor şcolare pentru elevii noştri. Evenimentul a avut loc in curtea şcolii, invitaţi fiind doamna Director al şcolii ,prof. Mangri Florentina, elevi, preşcolari, părinţii acestora, cadrele didactice. Copiii au prezentat şi au vândut simboluri ale primăverii create chiar de ei, fiecare clasă sau grupă de grădiniţă fiind coordonată de un cadru didactic. Banii obţinuţi din vânzare sunt gestionaţi de membrii comitetului de părinţi al fiecărei clase.   

Director,
prof. Mangri Florentina

Consilier de imagine,
prof. Carapcea Georgiana


Acţiune pentru prevenirea violenţei

                   In data de 4 martie, începând cu orele 12.30, în incinta Şcolii Gimnaziale nr.1 Poarta Albă, a avut loc o acţiune organizată de Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Constanţa. Reprezentanţii acesteia le-au vorbit elevilor noştri despre consecinţele unui anturaj nepotrivit, abandonului şcolar şi lipsei de comunicare cu părinţii sau cu cadrele didactice.  Copiii au urmărit filmuleţe educative cu elevi de liceu aflaţi în şcoli de corecţie , cu poveşti de viaţă ale unor copii ce luptă să supravieţuiască, şi cu urmările violenţei domestice asupra membrilor familiei, mai ales asupra celor mici. Au urmat discuţii despre cauzele apariţiei violenţei domestice şi despre importanţa educaţiei pentru viitorul elevilor noştri.
                Printre obiectivele  acestei întâlniri se numără intenţia de a  preveni abandonul şcolar, violenţa în mediul şcolar şi încercarea de a-i determina pe elevi să reacţioneze dacă se confruntă cu probleme de violenţă în familie, cerând ajutorul autorităţilor sau cadrelor didactice.Grupul ţintă a fost reprezentat de elevii claselor V-VIII.   

Director,
Prof. Mangri Florentina
Consilier de imagine,
Prof Carapcea Georgiana